Floarea vie

M-am regăsit într-o anecdotă pe care o reia Andrei Şerban în cartea sa „O biografie” .

Şi eu la rîndul meu am vrut să o reiau aici, fragmentul este mai jos.

De cînd mi-a povestit Andrei Şerban anedocta, mă urmăreşte gîndul menţinerii  Acelei Prospeţimi (floarea vie). Mai ales cînd mă prinde rutina gamelor zilnice…

Brook ne-a povestit în timp ce lucram cu el o anedoctă despre un ţăran care, după un chef de duminică, a uitat să-i dea ovăz calului la început de săptămână. Totuşi, animalul a lucrat cu folos. Ce-o să fie (şi-a zis ţăranul marţi) dacă uit iar să-i dau hrana şi azi? Calul a continuat să-şi facă datoria şi a muncit cu spor. (…) Totul părea că va merge bine. Sâmbătă, calul a căzut mort. (…)

Ce face un dansator dacă nu exersează trei ore pe zi la bară? Ce face un pianist dacă nu îşi îndeplineşte rutina gamelor zilnice? Cum poate să cânte un cântăreţ de operă dacă nu-şi cultivă vocea şi nu exersează zilnic? Ce-ar face un sportiv dacă nu s-ar antrena consecvent?

Sunt rari cei care menţin acea prospeţime pe care Zeami, în cartea sa despre tradiţia secretă a teatrului Nô o numeşte „floarea vie”.

Îmblânzirea scorpiei…din noi

Dacă acceptăm că piesele shakespeariene sunt alegorii, trebuie să căutăm totuşi alte niveluri de înţelegere. În contextul tradiţiei medievale care l-a inspirat pe tânărul Will, Chatarina reprezintă Omul, Everyman, adică pe fiecare dintre noi, cu înţelesul că  există o scorpie neîmblânzită în noi toţi care are nevoie să fie domesticită, educată, ideea fiind că nu putem fi liberi decât prin supunere faţă de ceva mai înalt. În spectacolul nostru, în timpul monologului, când actriţa spunea „My Lord/Stăpânul meu”, ea făcea o pauză lungă, privind spre cer: în acel moment, înţelegeam că evocarea „stăpânului” nu are nimic comun cu „lupta dintre sexe”. Kate şi Petrucchio erau uniţi în recunoaşterea unei autorităţi mai subtile. Dragostea este un cadou ceresc.

Fragment din Andrei Şerban – O Biografie

Bateţi din palme!

„În lumea plină de greutăţi de astăzi, puteţi cel puţin să bateţi din palme în semn de recunoştinţă pentru faptul că sunteţi în viaţă. E tot ce vă cer. Faceţi asta în fiecare zi, bateţi din palme! Dacă nu vă permit condiţiile să bateţi din palme cu forţă, încercaţi să o faceţi mai domol sau chiar în tăcere, mental. Astfel, chiar prins de o neplăcere sau în plină fericire, vă veţi aminti să celebraţi viaţa…”

Roshi Kobori. Fragment din Andrei Şerban – O Biografie

Cântăm cum vrem noi

Citesc acum Biografia lui Andrei Şerban. Escapada de la Vulcan m-a apropiat mai mult de teatru. M-a întors la visul meu din copilărie.

Fascinantă carte.

Se spune despre muzicienii Filarmonicii vieneze că sunt atât de obişnuiţi să cânte împreună şi cunosc aşa de bine repertoriul, încât pot să execute o partitură întreagă singuri, fără dirijor. E o glumă care circulă: „Dacă ne place de dirijor, atunci cântăm cum vrem noi, dacă nu ne place de el, atunci cântăm după cum ne cere el!”.