Ferminei Daza i-a fost de ajuns să vadă zâmbetul şăgalnic al verişoarei pentru ca în inima ei să reînvie amintirea parfumului meditativ al cameliilor albe, chiar mai înainte de a rupe cu dinţii sigiliul de ceară roşie şi de a se cufunda în băltoaca de lacrimi a celor unsprezece telegrame nesăbuite, care au ţinut-o trează până în zori.
Gabriel Garcia Marquez – Dragoste în vremea holerei
P.S. Este primul ego aici. M-a pocnit din nou Dragostea în vremea holerei.
This New Year’s Eve carries some sweet memories for me. There are too sweet to be kept for my ego.
This New Year’s Eve showed up at my door just the way winter used to surprise me with its first snowflakes back then… in Vulcan. First, I had an appointment with a very beautiful, seductive, cool Black Sea.
Afterwards, The New Year’s Eve brought a mix of ideas, feelings and experiences in Major Notes. And I even made on the spot one of my resolutions for 2012: buying an opener for women. 
Courtesy of Adeline. Must thank you again for all you know what.
During my crazy Speedy Gonzales sessions of films among all the amazing things I found this. Russian Red.
And all because of Rome.
Russian Red is the stage name of Lourdes Hernández. The name Russian Red comes from the colour of a lipstick that Hernández herself usually wears.
And I decided that this year I will be wearing Rrrrrrrrussian Red.
Happy New Year!
La Multi Ani!
“I should not wish symphonic works to come from my pen which
express nothing, and which consist of empty playing with chords,
rhythms and modulations… ought not a symphony – that is, the most
lyrical of all musical forms – express everything for which there are no
words, but which the soul wishes to express, and which requires to be
expressed?” – P. Tchaikovsky (from Kraus, 26-7)
For my Fav. Symphony NO. 5
Când Stonewall Jackson a plănuit un atac îndrăzneţ, unul dintre generalii săi a obiectat temător: „Mi-e frică de asta” sau „Mă tem că”…Punând mâna pe umărul subordonatului său timorat, Jackson a spus:
„Generale, nu primi niciodată sfaturi de la temerile tale”.
Norman Vincent Peale – Forţa gândirii pozitive
I’m going through an ‘Yiruma’ phase…and I found this beautiful sonata.
Enjoy it!
I’ve been roaming around, I was looking down at all I see
Painted faces fill the places I can’t reach
You know that I could use somebody
You know that I could use somebody
Someone like you and all you know and how you speak
Countless lovers under cover of the street
You know that I could use somebody
You know that I could use somebody
Someone like you
Off in the night while you live it up I’m off to sleep
Waging wars to shake the poet and the beat
I hope it’s gonna make you notice
I hope it’s gonna make you notice
Someone like me, someone like me
Someone like me, somebody
La differenza tra me e te.
Non l’ho capita fino in fondo veramente bene
(Me e Te)
Uno dei due sa farsi male, l’altro meno, però…
(Me e Te)
E’ quasi una negazione.
Io mi perdo nei dettagli, nei disordini, tu no
E temo il tuo passato e il mio passato, ma tu no.
(Me e Te)
E’ così chiaro
E sembra difficile.
La mia vita
Mi fa perdere il sonno, sempre
Mi fa capire che è evidente
La differenza tra me e te.
Poi mi chiedi come sto
E il tuo sorriso spegne i tormenti e le domande
A stare bene, a stare male,a torturarmi a chiedermi: “perché” ?
La differenza tra me e te.
Tu come stai?
Bene.
Io come sto?
Boh.
(Me e Te)
Uno sorride di com’è,l’altro piange cosa non è.
E penso sia un errore…
Ah, io ho molte incertezze, una pinta e qualche amico.
Tu hai molte domande, alcune pessime, lo dico.
(Me e Te)
Elementare.
Non volere andare via…
La mia vita
mi fa perdere il sonno, sempre.
Mi fa capire che è evidente
La differenza tra me e te.
Poi mi chiedi come sto
E il tuo sorriso spegne i tormenti delle domande
A stare bene, a stare male, a torturarmi, a chiedermi: “Perché” ?
E se la mia vita ogni tanto azzerasse
L’inutilità di queste insicurezze
Non te lo direi.
Ma se un bel giorno affacciandomi alla vita
Tutta la tristezza fosse già finita
Io verrei da te.
Poi mi chiedi come sto
E il tuo sorriso spegne i tormenti e le domande
A stare bene, a stare male,a torturarmi a chiedermi: “perché” ?
La differenza tra me e te.
Tu come stai?
Bene.
Io come sto?
Boh.
(Me e Te)
Uno sorride di com’è, l’altro piange cosa non è.
E penso sia bellissimo
E penso sia bellissimo.
I started working on this and it’s getting more and more obsessive…
I let go (just for this week ) to Diabelli, Philip Glass and Yiruma. Sorry guys, but this one is killing me…
I feel closer to ‘Yesterday’ (Beatles) than the others…therefore my obsession to play it immediately.
I think there is too much of me in ‘Yesterday’.
The sheet music seems so simple, so clear, yet so complicated (for me at this stage 
). It amazes me how clever it was composed.
Below you can find a sweet version. Mine will come soon. Hopefully… if I get the right rhythm.
Tonight she came up to me and reminded me that today is her birthday. Funny strange feeling.
Interview with Rosalyn Tureck.
Rosalyn Tureck is known as one of the foremost J.S. Bach scholars and performers in the world. Born in Chicago in 1914, she first performed the Goldberg Variations from memory at the age of 23. In addition to performing Bach, Dr. Tureck has focused on pieces by 20th-century composers, although her repertoire has covered every major composer. Additionally, she studied with Léon Thérémin in her teens, made her Carnegie Hall debut, at the age of 17, on a Thérémin instrument, and has performed on various electronic instruments. She has recorded and performed the complete Goldberg Variations numerous times.
You’ve recorded the Goldberg Variations numerous times. Have you approached them differently each time, applying new scholarly information? What approach do you take with the Goldberg Variations when you record or perform them – do you try for something different than you’ve done in the past?
I don’t try – I study and I grow.
You can read more here.
M-am regăsit într-o anecdotă pe care o reia Andrei Şerban în cartea sa „O biografie” .
Şi eu la rîndul meu am vrut să o reiau aici, fragmentul este mai jos.
De cînd mi-a povestit Andrei Şerban anedocta, mă urmăreşte gîndul menţinerii Acelei Prospeţimi (floarea vie). Mai ales cînd mă prinde rutina gamelor zilnice…
Brook ne-a povestit în timp ce lucram cu el o anedoctă despre un ţăran care, după un chef de duminică, a uitat să-i dea ovăz calului la început de săptămână. Totuşi, animalul a lucrat cu folos. Ce-o să fie (şi-a zis ţăranul marţi) dacă uit iar să-i dau hrana şi azi? Calul a continuat să-şi facă datoria şi a muncit cu spor. (…) Totul părea că va merge bine. Sâmbătă, calul a căzut mort. (…)
Ce face un dansator dacă nu exersează trei ore pe zi la bară? Ce face un pianist dacă nu îşi îndeplineşte rutina gamelor zilnice? Cum poate să cânte un cântăreţ de operă dacă nu-şi cultivă vocea şi nu exersează zilnic? Ce-ar face un sportiv dacă nu s-ar antrena consecvent?
Sunt rari cei care menţin acea prospeţime pe care Zeami, în cartea sa despre tradiţia secretă a teatrului Nô o numeşte „floarea vie”.
